O poveste captivantă despre iubire pentru artă și pentru persoana potrivită dar care este de neatins. Un film francez nemaipomenit, premiat la Cannes, în regia lui Céline Sciamma, dat fiind că se petrece în jurul anilor 1700, putem considera că este un film istoric dar în același timp plin de dramă dat fiind iubirea dintre cele două personaje principale care nu poate fi atinsă, dat fiind situația istorică a narațiunii.

Filmul începe cu prezentul poveștii, unde Marianne (Noémie Merlant) predă cursuri de artă unui grup de fete, care descoperă în depozit o pictură cu o femeie în fundal la care i s-a aprins rochia.

Asta o duce înapoi pe Marianne în trecut când la un moment dat a fost angajată de către o familie bogată să facă portretul fiicei casei, Héloïse (Adèle Haenel), care recent s-a întors de la o mănăstire și într-un oarecare fel dă semne de depresie în urma pierderii surorii sale.

Héloïse este o fată foarte timidă și în oarecare fel chiar agresivă, deoarece refuză să i se facă portretul de aceea își ascunde fața în continuu și se ascunde prin casă. Fata are acest comportament deoarece știe că mama ei vrea să folosească portretul pentru a o mărita cu cine știe cine, ceea ce ea nu vrea fiind un suflet libertin.

Marianne tocmai datorită acestei timidități a lui Héloïse decide ca să înceapă să picteze în secret și să se prefacă ca de fapt nu este pictoriță, astfel ajunge ca în fiecare zi la o anumită oră să iasă la plimbare cu Héloïse cu care de multe ori nu vorbește, dar de fiecare dată după aceste întâlniri merge în camera ei și începe să o picteze din amintiri.

La un moment dat mama fetei pleacă de acasă și rămân ele două cu o slujitoare tânără singure în casă, iar asta le dă prilejul să se apropie mai mult și chiar ies și noapte la o întâlnire a femeilor din satul învecinat, o întâlnire care pare mai mult un ritual.

După o vreme Héloïse descoperă minciuna lui Marianne și tratează situația ca trădarea supremă pe care ar fi putut să îi facă, dar totuși nu poate sta departe de ea deoarece începe să realizeze că are un sentiment aparte pentru Marriane.

Portretul unei femei în flăcări este un film excepțional, plin de dramă și iubire, neîmplinită în bună parte. Un film care nu se sfiește de nuditate și chiar și așa este pus pe ecran cu atât bun simț și erotism estetic încât nu pare deloc indecent și se potrivește perfect în film. O capodoperă artistică cu un estetic ridicat și plăcut o adevărată lucrare de artă ce merită văzut.