China a administrat până în prezent peste un miliard de doze de vaccin anti-COVID, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii, fără a preciza procentul populaţiei care a fost vaccinată complet, notează Agerpres din știrea transmisă de France Presse.

Acest număr de doze injectate reprezintă mai mult de o treime din totalul global. Lumea a depăşit vineri pragul de 2,5 miliarde de doze administrate, potrivit unei numărători AFP bazate pe surse oficiale.

Iniţial, chinezii nu s-au grăbit să se vaccineze, deoarece virusul a fost practic eradicat din ţară de mai bine de un an, datorită carantinei obligatorii, a testelor masive şi a aplicaţiilor mobile pentru controlul călătoriilor.

Lipsa iniţial a datelor disponibile cu privire la vaccinurile chinezeşti şi scandalurile din trecut legate de doze falsificate în China au contribuit, de asemenea, la reticenţa unor persoane.

Un total de 1,01 miliarde de doze au fost deja administrate, a precizat Ministerul Sănătăţii. Acesta a mai comunicat duminică 23 de pacienţi noi în 24 de ore. Toţi aceştia sunt însă persoane sosite din străinătate, care oricum sunt plasate automat în carantină, fără contact cu restul populaţiei.

China speră să vaccineze cel puţin 70% din populaţia sa până la sfârşitul anului, adică aproximativ un miliard de persoane.

Foto: BBC