U-Banca Transilvania a debutat cu dreptul în finala LNBM din sezonul 2020/2021! Clujenii au reușit să rupă jocul în sfertul trei, impunându-se la final cu 73-62 în fața ultimei campioane, CSM CSU Oradea.

U-BT: Kuti – Richard – Guzman – Grasu – Stipanovic

CSM Oradea: Watson – Fometescu – Holt – Zekovic – Valeika

Debutul partidei n-a fost prea inspitat pentru vreuna dintre tabere, adversarele succedându-se la conducere, înainte să meargă cap-la-cap. U-BT a luat un prim avantaj de două posesii, 16-12, după coșul lui Vida pe contră, sfertul inaugural terminându-se cu 18-15.

Peste un minut și jumătate a trecut din parțial secund până s-a înscris, Valeika trecându-și în cont un punct, dar replica gazdelor a venit pe măsură (22-18). Holt a refăcut situația de one-point game, dar o serie bună a Clujului a fost de folos pentru avantajul de trei puncte de la pauza mare, 29-26.

Oradea a revenit la 33-32, însă U-BT a replicat bine, mergând constant la două-trei posesii în față, după un sfert al treilea controlat în bună parte. U-BT și-a pornit armele ofensive pe finalul sfertului și treița lui Richard pe sirenă a stabilit scorul după 30 de minute, 57-47 în dreptul clujenilor.

Doar cu mici excepții diferența a scăzut la sub 10 în decisiv, Guzman urcând scorul la 70-55 cu un slam spectaculos ce a ridicat sala în picioare, în cele din urmă terminându-se 73-62.

Donatas Tarolis a ieșit în evidență în debutul finalei, cu 21 de puncte și 6 recuperări pe lângă 3/7 din spatele arcului de cerc, urmat de Andrija Stipanovic (17 puncte, 8 recuperări, 4 pase decisive) și Patrick Richard (13 puncte, 5 recuperări, 5 pase decisive, 3/6 de „afară”). De la Oradea au contribuit Cătălin Baciu (13 puncte, 5 recuperări), Aaron Broussard (10 puncte, 3 recuperări, 3 assist-uri) și Stephen Holt (8 puncte, 3 recuperări).

Continuarea vineri, 11 iunie de la ora 20.00, tot în BTarena, acolo unde în acest prim joc s-au epuizat toate biletele disponibile!

Foto: Emi Turbuc