U-Banca Transilvania s-a impus în Derby-ul Transilvaniei, 94-84 cu CSU Sibiu, victorie prin care și-a asigurat prima poziție în LNBM la finalul sezonului regulat, indiferent de rezultatele din ultimele trei etape.

U-BT: Wright – Edwards – Vida – Tarolis – Stipanovic

CSU Sibiu: Rathan – Addison – Gavriloaia – Reynolds – Cooper

Sibiul a avut inițiativa în primele minute din derby, conducând cu 2-9 sau 7-12, între timp Wright aducând Clujul la 7-9. Partea secundă din sfertul de debut s-a echilibrat total (16-16), diferența făcând-o finalul, iar CSU a avut avantaj de două posesii, 26-30.

Galben-albaștrii și-au păstrat încă timp de câteva minute avantajul (31-37), de unde U-BT a găsit drumul spre egalare și Tarolis a puncat pentru 41-40. „Studenții” au intrat la cabine în avantaj, 49-45 printr-un sfert secund excelent mai ales pe plan defensiv.

Foto: Emi Turbuc

Sfertul trei a debutat oarecum echilibrat, Cooper ținând-o aproape pe Sibiu (57-55), însă gazdele și-au format iar o diferență mai importantă, 62-55, Kuti marcând din afara arcului de cerc. Pe finalul sfertului trei CSU a redus puțin din avantajul alb-negrilor, intrându-se în decisiv cu 69-63, după ce fusese și +10 pe tabelă.

U-BT a controlat calm decisivul, nelăsând adversara să vină periculos aproape (79-72). Kuti a „furat” mingea într-un moment crucial, când sibienii puteau veni la doar trei puncte, în schimb U-BT păstrând câteva puncte sigure în față (86-80). În cele din urmă s-a încheiat 94-84 și U-BT va intra sigur în play-off de pe prima poziție în clasament!

Foto: Emi Turbuc

Justin Edwards a încheiat cu 22 de puncte, 10 recuperări și 9 pase decisive, fiind principalul marcator de pe parchet, secondat de Donatas Tarolis (21 de puncte, 7 recuperări) și Andrija Stipanovic (18 puncte, 5 recuperări, 3 assist-uri), în absența lui Patrick Richard, care n-a fost pe foaia de joc în acest meci. De la CSU Sibiu au ieșit în evidență Xavier Rathan (21 de puncte, 7 recuperări, 4 pase decisive), Aurelian Gavriloaia (18 puncte, 2 recuperări) și Rolland Torok (14 puncte, 2 recuperări).

CSU Sibiu va juca luni de la ora 17.00 cu CSA Steaua, în timp ce U-BT de la ora 20.00 cu BCMU FC Argeș Pitești.

Foto: Emi Turbuc