CSM Târgu Jiu a învins-o pentru a doua oară în acest sezon pe CSA Steaua București în LNBM. Gorjenii s-au impus cu 87-80 și ajung la patru victorii stagionale.

Steaua: Mandache – Mandisodza – Brown – Nicoară – Vranes

Târgu Jiu: Nikolic – Rogava – Berculescu – Borșa – Andrejevic

Primul sfert a fost controlat într-o oarecare măsură de bucureșteni la început, 9-12, după care Târgu Jiu a întors, 14-12. Totuși, Steaua a revenit la conducere și a încheiat cu două posesii în față sfertul inaugural, 19-24.

În ciuda unei apropieri, 23-24, Târgu Jiu s-a văzut iar condusă, de data aceasta la șapte puncte, 24-31, moment în care s-a cerut un time out. Pauza forțată a fost de folos și jocul s-a echilibrat total, gorjenii venind la conducere, 42-41, la pauza mare intrându-se cu scor egal, 43-43!

CSA Steaua București - CSM Târgu-Jiu

Formația din Târgu Jiu a rupt total echilibrul, cu un start de 12-0 în sfertul trei, prin care s-a mers la 55-43, iar ulterior la 64-48. Steaua nu s-a regăsit în acest parțial, fiind în dezavantaj, 71-59.

În decisiv, bucureștenii au revenit în meci, 82-78, dar CSM Târgu Jiu a fost mai atentă pe final și s-a impus cu 87-80, producând a doua înfrângere Stelei în meciurile direct în actuala stagiune.

Stefan Andrejevic (19) și Kenneth Brown Jr. (23) au fost principalii marcatori ai meciului.

Foto: Emi Turbuc