• Primăria Sectorului 5 reduce programul mall-urilor, al magazinelor şi teraselor
  • Modificările vor intra în vigoare joi şi vor fi luate pentru a preveni intrarea în carantină a oraşului.

Primăria Sectorului 5 a dispus mai multe măsuri, pentru a limita răspândirea COVID-19 şi pentru a preveni impunerea carantinei totale în Capitală. Noul program a fost anunţat de reprezentanţii Primăriei.

„Începând de mâine, 25 martie 2021 şi până în 11 aprilie 2021 să se reducă programul agenţilor economici de pe raza sectorului, după cum urmează: LUNI – VINERI – mall-urile, hypermarketurile, supermarketurile, terasele, service-urile auto, spălătoriile etc. vor fi deschise între orele 07.00 – 19.00. SÂMBĂTĂ – DUMINICĂ – mall-urile, hypermarketurile, supermarketurile, terasele, service-urile auto, spălătoriile etc. vor fi deschise între orele 07.00 – 15.00”, a anunţat, pe Facebook, primarul Cristian Popescu Piedone.

Sursa: mediafax.ro