Real Madrid și Manchester City completează faza sferturilor UCL, după ce s-au calificat în dauna celor de la Atalanta și Borussia Monchengladbach.

Madrilenii și-au rezolvat calificarea după 45 de minute, după golul lui Benzema din prima parte, care făcuse 2-0 la general. Spaniolii și-au respectat blazonul în cele din urmă, iar revenirea lui Sergio Ramos a adus noroc, continuând seria pozitivă în UCL cu fundașul iberic în primul 11 (n.r. Realul fusese eliminată ultima dată în 2015 cu Ramos în formula de start). Băieții lui Zidane merg mai departe și scot una dintre surprizele plăcute ale sezonului trecut, Atalanta.

Real Madrid – Atalanta Bergamo 3-1 (1-0) / Marcatori: Benzema (34), Ramos (60, penalty), Asensio (84) – Muriel (83)

Real Madrid: Courtois – Nacho, Ramos, Varane, Mendy – Valverde, Kroos, Modric – Lucas, Benzema, Vinicius Jr. Antrenor: Zinedine Zidane

Atalanta: Sportiello – Toloi, Romero, Djimsiti – Maehle, de Roon, Pessina, Gosens – Malinovsky, Pasalic – Muriel. Antrenor: Gian Piero Gasperini

City nu are emoții cu Gladbach în dublă manșă

Foto: Twitter UEFA Champions League

Printre cele mai dezechilibrate împerecheri, Man. City vs Borussia Monchengladbach nu a oferit surprize nici în retur, iar “cetățenii” au rezolvat jocul în primele 20 de minute, prin reușitele lui De Bruyne și Gundogan. Englezii merg fără probleme în sferturi, după ce au dominat dubla cu nemții, net inferiori. Trupa lui Guardiola a stabilit și un record, ajungând la 706 minute fără gol primit în UEFA Champions League.

Manchester City – Borussia Monchengladbach 2-0 (2-0) / Marcatori: De Bruyne (12), Gundogan (18)

Man. City: Ederson – Walker, Stones, Dias, Cancelo – B. Silva, Rodri, Gundogan – Mahrez, De Bruyne, Foden. Antrenor: Pep Guardiola

BMG: Sommer – Lainer, Ginter, Elvedi, Bensebaini – Hofmann, Neuhaus, Zakaria – Stindl – Embolo, M. Thuram. Antrenor: Marco Rose

Miecuri seara au loc ultimele jocuri din optimi, de la ora 22, între Bayern Munchen și Lazio, respectiv Chelsea și Atletico Madrid.

Foto: Twitter UEFA Champions League