CSA Steaua București s-a impus în primul joc al Turneului 7 din LNBM de la Cluj-Napoca, scor 82-71 cu SCM Timișoara. Cele două echipe au acum același record în campionat.

Timișoara: Mijajlovic – Gajic – S. Brown – Banciu – Komatina

Steaua: K. Brown – Mandache – Coconea – O’Brien – Vranes

Bănățenii au pornit ceva mai bine, cu toate că procentajul aruncărilor de ambele părți a fost destul de modest, elevii lui Petricevic conducând inițial cu 9-2. O’Brian a punctat de două ori la rând pentru Steaua, care a venit la două posesii, 11-6, dar Timișoara a fost precisă în atac pe finalul primului sfert, pe care l-a câștigat cu 19-12.

Foto: Emi Turbuc

Avantajul de măcar trei posesii al Leilor din Banat s-a menținut momente bune, până la 21-15, după care diferența a urcat chiar la +11, printr-o aruncare liberă transformată de Sherwood Brown (26-15). Igor Mijajlovic a dus scorul la 29-16 apoi, diferența maximă din prima repriză, pentru ca pe finalul celor 20 de minute Steaua să recupereze ușor din deficit, pentru 35-28.

Sherwood Brown a fost principalul marcator al jocului până la pauză, cu 14 puncte alături de 7 recuperări, fiind secondat din tabăra militarilor de conaționalul său John O’Brien, cu 8 puncte.

Steaua șterge cu buretele un deficit de 15 puncte!

Foto: Emi Turbuc

O nouă desprindere din partea celor de la SCM Timișoara a venit la scurt timp de la reluare, 43-28, prin reușita de două puncte semnată de Mirel Dragoste, dar Steaua a prins o serie foarte bună și a venit la 49-42 în decurs de trei minute. Apoi, Andrei Mandache și-a condus echipa la doar două posesii de adversari, 51-46, fiind urmat de Creek, cu un lay-up la 51-48.

“Militarii” au realizat ceea ce părea imposibil după prestația din prima repriză, egalarea, Maurice Creek înscriind o treiță, 51-51, făcând uitat avantajul de +15 la un moment dat pentru bănățeni! Chiar dacă a replicat rapid, prin Komatina (54-51), Timișoara a pierdut un tempo și Steaua a intrat în ultimul sfert cu avantaj pe tabelă, 57-59.

Foto: Emi Turbuc

Roș-albaștrii și-au continuat parcursul extraordinar din repriza secundă și s-au desprins treptat, formându-și o diferență de 11 puncte la un moment dat, 67-78, profitând de scăderea drastică a Timișoarei. Vranes a pus 5 puncte la rând pentru Steaua, serie oprită de Mirel Dragoste la 71-80, cu sub un minut rămas din meci. Kenneth Brown a stabilit scorul final, 71-82 pentru Steaua, care ajunge la 6 victorii în actuala stagiune, egalând recordul “Leilor din Banat”.

Milos Komatina (20 de puncte, 7 recuperări și 3 pase decisive), Sherwood Brown (16 puncte, 10 puncte, 2 assist-uri) și Alex Olah (10 puncte, 2 recuperări) au fost principalii marcatori pentru învinși. Ivan Vranes a strâns 21 de puncte și 8 recuperări, fiind principalul realizator al Stelei, urmat de Maurice Creek (20 de puncte, 3 recuperări, 2 pase decisive) și John O’Brien (19 puncte, 8 recuperări).

Steaua va juca marți cu Oradea, în timp ce Timișoara se duelează cu U-BT în ultimul joc al turului de campionat din LNBM.

Foto: Emi Turbuc