Bistosh

News Website

Istoria se repetă la Reșița. Universitatea Cluj se întoarce fără puncte acasă

Universitatea Cluj a suferit primul eșec sub comanda lui Costel Enache, la Reșița, formație în fața căreia rămâne cu palmares negativ în ultimul an competițional. Clujenii au revenit pe teren după o pauză forțată din cauza problemelor medicale.

Formația rossonero a semnat prima oportunitate a meciului, prin Danci (1), al cărui șut de la 20 de metri a trecut aproape de vinclul porții apărate de Vâtcă.

Afectată serios de problemele medicale datorate coronavirusului, clujenii s-au deplasat fără antrenorul Costel Enache, dar au avut și așa posesia pe lângă unele ocazii. Golul a venit în schimb din partea Reșiței. Buș a centrat pe bara a doua, unde se aflat Ilie (16), iar acesta a reluat cu capul în urma unui duel aerian cu Laurențiu Rus, bătându-l pe Vâtcă.

Luchin (37) a semnat principalul semnal de alarmă la poarta reșițenilor, cu o lovitură de cap din 5 metri, peste poartă. Balonul a fost lovit dintre fundașii centrali Dudea și Dumitraș.

Două goluri de generic

Tot Reșița a avut prima șansă de gol în partea secundă, dar lovitura de cap din partea lui Astafei a trecut pe lângă poarta Clujului. Danci avea să majoreze totuși diferența, 2-0, cu o execuție din drop direct sub transversală, fără ca Vâtcă să poată interveni. Balonul a șters transversala, a picat în poartă, iar apoi a atins iar transversala, din care a intrat de tot între buturile portarului “studenților”.

Intrat pe parcursul ultimei jumătăți de oră, Alex Pop a avansat spre careu, șutând de la 16 metri, plasând mingea superb în poarta adversă, în ciuda plonjonului portarului advers (2-1).

Finalul nu a adus nimic notabil la cele două porți, doar o fază delicată cu accidentarea ușoară suferită de Luchin și Universitatea pierde primul meci sub comanda lui Costel Enache, 1-2 cu Reșița.

CSM Reșița: Cobrea – Szijj, Dudea, Dumitraș (Chera ’61), Acka – Danci, Breșneni – Dat (Vasiu ’78), Ilie (Bagherea ’70), Buș – Astafei (Matulevicius ’78). Antrenor: Alin Minteuan

”U” Cluj: Vâtcă – Rus (Inacio ’75), Tamaș, Luchin, Neciu – Novac (Sergio Ribeiro ’62), Telcean (Negrean ’75), Barbu – Mâneran, Goga (Al. Pop ’62), Ștefănescu (Taub ’62). Antrenor: Cătălin Minteanu (secund)

Stadion “Mircea Chivu”, Reșița

Au arbitrat Andrei Antonie (București – centru) respectiv asistenții Mihai Ionescu și Nicușor Marin (ambii din Suseni, Argeș)

Goluri: Adrian Ionuț Ilie (16), Cristian Danci (74) / Alexandru Pop (81)

Cartonașe galbene: Laurențiu Breșeni (29), Emanuel Dat (76), Cristian Danci (90+4) / Srgian Luchin (48), Denis Mâneran (85)

Foto: arhivă Emi Turbuc