Bistosh

News Website

Licitația pentru 41 de km din Autostrada Transilvania a fost lansată

News.ro notează că CNAIR a anunţat vineri lansarea licitaţiei pentru proiectarea şi construcţia a încă 41 km din Autostrada Transilvania, contract de 800 milioane euro fără TVA.

“Joi, 12 noiembrie 2020, CNAIR a lansat procedura de licitaţie restransă pentru atribuirea contractului ‘Proiectarea şi execuţia Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Secţiunea 3B: Mihăieşti – Suplacu de Barcău, subsecţiunea 3B3: Poarta Sălajului – Zalău, km 25+500 – km 40+637, inclusiv tunel rutier la profil de autostradă în zona Meseş şi subsecţiunea 3B4: Zalău – Nuşfalău, km 40+660 (km 40+637 3B3) – km 66+500’ prin transmiterea spre publicare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice a anunţului. Termenul limită de depunere al ofertelor este 11 ianuarie 2021”, arată CNAIR.

Valoarea estimată a contractului este de 800 milioane euro fără TVA.

Durata contractului este de 12 luni perioada de proiectare şi 36 luni perioada de execuţie a lucrărilor.

Tronsonul de autostradă are o lungime de 41 km, cu numeroase lucrări de artă, precum viaducte, poduri şi pasaje pe şi peste autostradă (în număr de 65 de, în lungime totală de aproximativ 13 km).

Tunelul Meseş cu două galerii este în lungime de 2,89 km şi va avea două benzi de circulaţie pe sens.

Foto: România liberă