Bistosh

News Website

Chelsea și PSG deschid seara de miercuri victorioase în UCL

Champions League a continuat cu două dispute în care favoritele erau clare. Chelsea s-a impus lejer în Rusia, în timp ce PSG a avut ceva de furcă cu Istanbul BB, dar a câștigat la final.

Primul sfert de oră a fost cu adevărat palpitant pentru fani, cu Utkin semnând prima ocazie, pentru ca mai apoi Ziyech și Werner să replice. Mai mult decât atât, Chelsea a beneficiat și de un penalty, revăzut cu VAR, dar ratat de Jorginho (14).

Au urmat noi momente bune pentru Krasnodar, dar în cele din urmă formația londoneză a deschis scorul prin Hudson-Odoi, o altă execuție validată de arbitrajul video din a doua încercare.

Fazele nu au încetat nici după pauză, iar Gazinskiy a fost cât pe ce să egaleze, dar șutul său a nimerit bara porții lui Mendy.

Tot Chelsea a fost cea care a punctat, de data aceasta din lovitură de la 11 metri acordată cu ajutorul VAR, Werner asumându-și execuția. S-a făcut chiar 0-3 în minutul 80, prin reușita lui Ziyech, fără speranțe pentru portarul rus.

Pulisic a închis tabela în minutul 90 pentru trupa lui Lampard, care bifează primul succes și sunt fără gol primit în primele două etape din UCL.

FC Krasnodar – Chelsea Londra 0-4 (0-1) / Goluri: Hudson-Odoi (37), Werner (76, penalty), Ziyech (80), Pulisic (90)

Krasnodar: Safonov – Chernov, Martynovich, da Silva Pantaleao, Smolnikov – Vilhena, Utkin – Ramirez, Gazinskiy, Olsson – Berg. Antrenor: Murad Musaev

Chelsea: Mendy – Chilwell, Zouma, Rudiger, Azpilicueta – Kovacic, Jorginho – Havertz, Hudson-Odoi, Ziyech – Werner. Antrenor: Frank Lampard

“Dubla” lui Moise Kean o face învingătoare pe PSG

Foto: Twitter B/R Football

Neașteptat de slabă a fost repriza oferită de PSG în Turcia, în ciuda dominării la nivelul șuturilor, dar fără vreo ocazie periculoasă pe poartă. În schimb, Visca și Rafael au fost mai periculoși din tabăra adversă, fără să modifice însă tabela.

Revenită de la cabine, PSG a tras primul semnal că vrea să câștige prin Mbappe, care a scos o pasă a Sarabia, dar spaniolul a ratat ținta. Golul avea să vină în cele din urmă pornind tot din piciorul tânărului francez, care l-a găsit pe pe Moise Kean în urma unui corner pentru 0-1.

Tot Kean a punctat și pentru 0-2, rezolvând meciul mai greu decât s-ar fi așteptat parizienii. Finalista ediției trecute obține primele puncte, după 1-2 în runda inaugurală cu Manchester United.

Istanbul Basaksehir – Paris Saint-Germain 0-2 (0-0) / Goluri: Kean (64, 79)

Istanbul BB: Gunok – Bolingoli-Mbombo, Epureanu, Skrtel, Rafael – Kahveci, Topal, Ozcan – Turuc, Crivelli, Visca. Antrenor: Okan Buruk

PSG: Navas – Kurzawa, Kimpembe, Pereira, Florenzi – Neymar, Marquinhos, Herrera, Di Maria – Mbappe, Kean. Antrenor: Thomas Tuchel

Foto: Twitter UEFA Champions League