Bistosh

News Website

Reguli înăsprite în Italia după creșterea numărului de noi cazuri COVID-19

Premierul italian Giuseppe Conte a înăsprit duminică restricţiile contra coronavirusului, după publicarea cifrelor record de infectări, în ciuda opoziţiei guvernatorilor regiunilor şi a manifestaţiilor anti-izolare, scrie AFP, citat de news.ro.

Cinematografele, teatrele, sălile de gimnastică şi piscinele se vor închide începând de luni şi până la 24 noiembrie potrivit acestor restricţii noi, iar barurile şi restaurantele îşi vor înceta activitatea după ora 18.00, au anunţat serviciile premierului. 

Aproape 20.000 de noi cazuri de coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în Italia, potrivit bilanţului anunţat de autorităţi sâmbătă, un record naţional. În total, peste 500.000 de cazuri de infectare şi 37.000 de decese au fost recenzate în prima ţară europeană afectată dur de pandemie. 

Şcolile şi grădiniţele vor rămâne deschise, în timp ce 75% dintre cursurile la licee şi universităţi vor avea loc online. Populaţia a fost îndemnată să evite pe cât posibil transportul în comun şi deplasările în afara comunităţii. 

Noile măsuri au fost anunţate la câteva ore după o manifestaţie cu zeci de susţinători ai extremei drepte care au protestat faţă de izolare, care au înfruntat forţele de ordine în noaptea de sâmbătă spre duminică în centrul Romei. 

Foto: renașterea.ro