Bistosh

News Website

Cinci reușite în două jocuri la revenirea Ligii Campionilor. Morata înscrie primul gol al ediției 2020/2021

Două partide de la 19:55 au deschis faza grupelor UEFA Champions League. Juventus s-a impus la Kiev pe terenul formației lui Mircea Lucescu, iar Zenit și Club Brugge au terminat nedecis.

Dominarea din prima parte a italienilor nu a adus goluri la Kiev, în duelul imlicațiilor românești, în persoana lui Mircea Lucescu și brigăzii de arbitri, condusă de Ovidiu Hațegan.

Chiesa și-a fentat apărătorul, i-a trimis în careu lui Ramsey, care cu un câlcâi rapid i-a prelungit lui Kulusevski, al cărui șut fusese blocat. Alvaro Morata a fost pe fază și l-a învins pe Buschan, 0-1, la nici un minut de la revenirea pe gazon a echipelor.

Jocul s-a mai echilibrat, Dinamo Kiev nelăsând-o pe Juve să domine, astfel italienii nu au avut prea multe ocazii de poartă după gol.

Morata a închis definitiv socotelile cu puțin peste 5 minute înainte de final, după ce a pus perfect capul la o centrare perfectă din partea lui Cuadrado. Italienii se impun cu 0-2 la Kiev și debutează perfect în noua ediție UCL, cu o dublă marca Alvaro Morata.

Dinamo Kiev – Juventus 0-2 (0-0) / Goluri: Morata (46, 84)

Kiev: Buschan – Karavaev, Mykolenko, Zabarnyi, Kedziora – Shaparenko, Sydorchuk, Buyalskyy – De Pena, Supriaga, Tsygankov. Antrenor: Mircea Lucescu

Juventus: Szczesny – Chiellini, Bonucci, Danilo – Cuadrado, Rabiot, Bentancur, Chiesa – Ramsey – Morata, Kulusevski. Antrenor: Andrea Pirlo

Club Brugge fură toate punctele din Rusia la ultima fază

Asemenea primei reprize din Ucraina, nici duelul dintre Zenit și Club Brugge nu a adus dezghețarea tabelei după 45 de minute, combatantele anihilându-se reciproc într-un mitan cu puține ocazii de poartă.

Deschiderea scorului a venit în cele din urmă din partea belgienilor, în urma unui atac pozițional dus bine la punct, cu insistența lui Dennis, care a scos la de Ketelaere, atacantul belgian ratând, însă balonul a rămas în careul mic și în cele din urmă nigerianul Dennis a punctat pentru 0-1 (minutul 63).

Avantajul campioanei Belgiei nu a durat mult, iar Dejan Lovren (73) a replicat cu o adevărată bombă de la distanță, pentru a restabili egalitatea (1-1). Reușita a venit după ce Zenit a fost peste Brugge la numărul ocaziilor în partea secundă.

Rușii puteau face chiar 2-1 în minutul 84, dar Andrey Mostovoy nu a găsit cadrul porții dintr-o poziție bună. O altă ocazie a fost notată în dreptul lui Azmoun, al cărui șut a fost blocat excelent de Horvath (90+2).

Meciul părea să se îndrepte spre un egal, dar de Ketelaere a șocat publicul rus, cu un gol în minutul trei ai prelungirilor. S-a terminat astfel 1-2 pentru Club Brugge în primul meci al grupei F, din care fac parte și Borussia Dortmund respectiv Lazio Roma.

Zenit St. Petersburg – Club Brugge 1-1 (0-0) / Goluri: Lovren (73) / Dennis (63), de Ketelaere (90+3)

Zenit: Kerzhakov – Krugoyov, Rakitsky, Lovren, Karavaev – Driussi, Ozdoev, Barrios, Kuzyayev – Dzyuba, Azmoun. Antrenor: Sergey Semak

Brugge: Horvath – Sobol, Ricca, Mechele, Mata Pedro Lourenco – Rits, Vanaken, Vormer – de Ketelaere, Dennis, Diatta. Antrenor: Philippe Clement

Foto: AFP & Twitter UEFA Champions League