Bistosh

News Website

Trofeul Champions League la fotbal feminin merge în Franța. Lyon trece în finală de Wolfsburg, pentru al 5-lea trofeu consecutiv

Olympique Lyon s-a impus în finala Ligii Campionilor la fotbal feminin, cu 3-1 (2-0), în finala de pe Stadionul San Sebastian din Spania, cu nemțoaiceile de la VfL Wolfsburg.

Foto: Twitter UWCL

Experiența din ultimul act al celei mai importante competiții europene intercluburi s-a văzut din primele minute ale jocului pentru Lyon. Franțuzoaicele au semnat ocazii prin Kumagai (2), Renard (7, 11) sau Cascarino (18), înainte ca Le Sommer să deschidă scorul în minutul 25, după un balon respins greșit în față de Abt, vârful de atac francez fiind pe fază pentru a marca (0-1).

Foto: Twitter OL Feminin

Deși nu a avut posesia în majoritatea minutelor, Wolfsburg și-a creat câteva ocazii prin Harder (8) și Popp (22), fără reale probleme pentru Bouhaddi.

Lyon a presat din nou în atac, iar golul al doilea a venit înainte intrării la cabine, cu o execuție superbă din partea lui Saki Kumagai, din afara careului de 16 metri. Avantajul de 2-0 de la pauză s-a dovedit total meritat de OL, fiind echipa mai periculoasă după 45 de minute.

După revenirea de la cabine, Le Sommer putea face 3-0 pentru Lyon, dar a trimis peste poartă. Janssen și Harder au replicat pentru “lupoaice” în decurs de două minute, dând semne că Wolfsburg a rămas încă în meci.

Foto: Twitter VfL Wolfsburg Frauen

Intențiile ofensive au fost răsplătite în minutul 58, când Popp a înscris ca urmare a unei centrări venite de la Pajor, din banda stângă (1-2). Golul le-a dat încredere nemțoaicelor, formația în verde preluând inițiativa partidei pentru minute bune.

Acțiunile periculoase pe poartă au scăzut în intensitate și se părea că nu se va mai marca. Dar cu două minute înainte de final, Gunnarsdottir a marcat pentru 3-1, după un corner bine executat, respins mai apoi slab de Abt, pentru ca pe o recentrare, islandeza să înscrie din fața porții.

Lyon și-a trecut în cont un nou trofeu Champions League, al cincelea succesiv, după 3-1 în finala cu Wolfsburg.

Eugenie Le Sommer, locul 4 all-time pe lista marcatoarelor din UWCL

Foto: Twitter UWCL

Deschiderea scorului în finală i-a aparținut vârfului de atac francez, în minutul 25. Prin reușita sa, Le Sommer urcă pe 4 în topul celor mai bune marcatoare din istoria comeptiției, depășind-o pe legendara Marta, brazilianca strâgând 46 de goluri pentru trei echipe. Topul este condus de Ada Hegerberg, cu 53 de goluri pentru Stabaek, Turbine Potsdam și Lyon.

Vfl Wolfsburg (Germania) – Olympique Lyonnais (Franța) 1-3 (0-2) / Goluri: Popp (58) / Le Sommer (25), Kumagai (44), Gunnarsdottir (88)

Wolfsburg (4-4-2): Abt – Janssen, Doorsoun-Khajeh (Hendrich ’39), Goessling, Blasse (Bremer ’78) – Rolfo, Popp, Syrstad Engen, Huth (Wolter ’61) – Pajor (Oberdorf ’61), Harder. Antrenor: Stephan Lerch

OL (4-2-3-1): Bouhaddi – Karchaoui, Renard, Buchanan, Bronze – Kumagai, Gunnarsdottir – Majri (Malard ’90+4), Marozsan (Taylor ’87), Cascarino (van de Sanden ’87) – Le Sommer (Greenwood ’90+4). Antrenor: Jean Luc Vasseur

Arbitru: Esther Staubli (Elveția), asistenți: Sanja Rodjak-Karšić (Croația), Oleksandra Ardasheva (Ucraina)

Foto: Twitter UWCL