Bistosh

News Website

CFR Cluj – Sepsi OSK 0-0: CFR pierde 2 puncte importante. Deac ratează un penalty pentru două meciuri la rând

CFR Cluj a întâlnit-o pe teren propriu pe Sepsi OSK în etapa a 2-a a Ligii 1 2020-2021. Meciul a fost disputat pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu pe 29 august începând cu ora 21:00.

Prima ocazie a clujenilor vine în minutul 4 prin centrarea lui Mihai Butean, execuția cu capul a lui Ciprian Deac fiind slabă, Niczuly reușind să blocheze atacul. Replica celor de la Sepsi a venit în minutul următor, Bălgrădean fiind pe fază să pareze această lovitură.

Minutul 34 vine cu o ocazie pentru CFR Cluj în urma centrării lui Mihai Buteran în centrul careului, Ciprian Deac reluând pe lângă poartă. Mario Rondon reușește o execuție din careu după pasa lui Cătălin Itu, dar Roland Niczuly intervine și respinge mingea.

Ciprian Deac execută penalty-ul acordat în urma faultului asupra lui Susic, dar mingea șterge bara și iese în afara terenului. Clujenii domină meciul și caută vitoria pe finalul meciului. Cestor trimite mingea în plasă în minutul 89, dar golul este anulat, fundașul aflându-se în poziție de ofsaid.

Arbitrul Adrian Cojocaru fluieră finalul partidei din Gruia, scorul nefiind schimbat pe tabela de joc.

Moralul scăzut al echipei clujene s-a simțit considerabil în meciul din această seară, după meciul cu Dinamo Zagreb care a dus pierderea calificării clujenilor în turul al 3-lea preliminar al UCL.

Dan Petrescu a afirmat că se teme de Sepsi întrucât este un adversar „incomod” pentru CFR Cluj, având un antrenor bun, care își motivează echipa și îi face să joace agresiv.

Ei o să încerce să profite de problemele noastre de lot şi de moral. În afară de problemele medicale, sunt jucători care au jucat 3 meciuri în 8 zile… deci sunt unii care nu pot să mai ducă al patrulea meci, e imposibil pentru că riscăm alte accidentări faţă de cele pe care le avem acum“, a mai spus Petrescu, conform DigiSport.

Echipele de start:

CFR Cluj: Bălgrădean, Susic, Burcă, Botuli, Butean, Itu, Hoban, Păun, Deac, Rondon, Costache.
Rezerve: Aurelio, Dokovic, Sandomierski, Ciobotariu, Boli, Debeljuh, Golofca, Bordeianu, Petrila.

Sepsi OSK: Niczuly, Ștefan, B. Mitrea, Bouhenna, Dimitrov, Achahbar, Vașvari, Purece, Aganovic, Carnat, Ștefănescu.
Rezerve: Diligiannidis, Tincu, Kovacs, Fulop, Collado, Bajrovic, N. Mitrea, Fofana, Nouvier.

Foto: GSP.ro