Bistosh

News Website

FC Universitatea Cluj și Superbet încheie un contract de colaborare

FC Universitatea Cluj și Superbet au încheiat un contract de parteneriat pe stadionul Cluj Arena. Daniel Stanciu, Directorul General al Universitatea Cluj, și Raluca Corobian, Senior Regional Manager Superbet au semnat contractul joi, 27 august 2020, în cadrul conferinței organizată de club.

Daniel Stanciu: „Suntem, probabil, echipa cu cei mai importanți sponsori din România la această oră. Acest lucru ne obligă pe noi, administrativ și sportiv, să ducem Universitatea Cluj acolo unde își dorește toată lumea.”

“Credem în proiectul fotbalistic de la U Cluj și ne dorim să sprijinim clubul în revenirea șepcilor roșii pe prima scenă a sportului rege. Sperăm ca în curând și spectatorii să poata reveni în tribune, pentru că întreaga familie U, din care suntem onorați că facem parte de astăzi, are nevoie de ei.”, a declarat Vlastimir Vukadinovic, directorul de marketing al Superbet, conform Universitatea Cluj.

Surpriza serii a fost prezența fostului jucător al Universității Cluj, Remus Câmpeanu. „Surpriză, surpriză, surpriză. Am venit să văd, am venit să simt, am venit să calc acea iarbă care tot verde a rămas.”

În cadrul evenimentului au fost prezenți și antrenorul FC Universitatea Cluj, Adrian Falub, împreună cu câțiva jucători din lotul echipei, printre care și mijlocașul Filip Constantin, dublu campion al României alături de Oțelul Galați și Viitorul Constanța, care a semnat astăzi contractul cu clubul.

Alături de prezentarea noului partener, clubul a făcut public și noul echipament alternativ pentru sezonul 2020-2021.

Foto: ovidiubujor.ro