Bistosh

News Website

INTERVIU – Ada Milea și Bobo Burlăcianu: „Gândul împinge omul cel mai tare înspre ceea ce probabil e menit să facă”

Vineri seara (14.08) a adus pe scena de la Curtea Artiștilor un Concert cu bucăți din concerte, marca Ada Milea și Bobo Burlăcianu. Publicul a putut asculta o serie de piese folk, creații proprii sau inspirate din piese de teatru ori din fapte reale.

Asociația ProTeatru a fost înființată în anul 2018 de tânărul actor Darius Prodan, cu scopul declarat de a promova valorile cultural-teatrale, de a susține tinerii artiști și de a ridica standardul cultural al comunității din care face parte. Biletele pentru ediția a treia din Curtea Artiștilor pot fi găsite și achiziționate de pe pagina https://proteatru.ro/bilete/.

Să spunem că eu aș fi o fire artistică, care ar dori să facă artă, dar consideră că aceasta e nonconformistă, nu se încadrează nici în muzică, nici în teatru. Care e primul pas ca să-mi fac arta cunoscută, cine m-ar putea ajuta?

Omul se ajută cel mai bine pe sine singur și atunci își găsește felul de a se exprima în funcție de ce vrea să transmită și cui. Pe mine m-a ajutat foarte tare o situație socială foarte tâmpită din Târgu Mureș. Se bătuseră românii cu maghiarii și invers. Eu fiind jumi-juma, am început să scriu cântece despre cât de stupidă e această bătălie. Unii maghiari au înțeles că eu cânt melodii anti-maghiare, iar românii că sunt melodii anti-românești, ceea ce a fost minunat, pentru că cine a înțeles, a înțeles și descoperit cât de aiurea și lipsit de sens e un conflict între oamenii care nu sunt vinovați că s-au născut într-un loc sau într-o etnie. Mesajele transmise atunci s-au legat și muzical și am făcut un fel de hora unirii: Hai să dăm topoare la popoare, să sculpteze fiecare în fiecare. Cine are capul tare, va rămâne în picioare. Hai să dăm topoare!”. Trecea hora unirii într-un fel de csárdás, s-au supărat unii, am primit și telefoane amenințătoare, în care mi-au spus că poate ar trebui să am grijă cum traversez. Dar cred că gândul împinge omul cel mai tare înspre ceea ce probabil e menit să facă.

În ciuda tuturor acestor oameni care au încercat să vi se împotrivească, ce vă ține tare, ce vă ține sus ca să continuați această formă de artă și această exprimare foarte liberă până la urmă?

Publicul încă se pare că gustă ceea ce fac și se pare că gustă și lucrurile noi pe care le fac, pentru că în finalul unui concert mai îndrăznesc să fac demonstrații din piese pe care nu le știu bine. Multe le lucrez în teatre. În ultima perioadă toate sunt lucrate în teatre și preluate în concerte în variante mini, micro, mini Chirița, micro Šveik, variante adaptate la doi-trei oameni, în funcție de câți colegi ne adunăm și putem să lucrăm împreună. Am furat actori niște actori de la teatrul din Cluj, acum răpesc niște actori de la teatrul din Târgu Mureș ca să refacem un vechi „Don Quijote” într-o formulă absolut nouă și țăcănită. Încerc să-l atrag pe Bobo, să lucrăm concertul „Amintiri din copilărie”, pe care l-am lucrat la teatrul din Piatra Neamț cu actorii de acolo, ca spectacol, și concert încercăm să-l facem acum.

„Sunt schițe din anumite piese pe care le fac cu gândul la niște oameni din teatrul cu care lucrez

Când vine cea mai bună inspirație și cum decurge scrierea unor versuri?

Eu lucrez foarte mult și țărănește. Mă duc în câte un teatru pentru o perioadă mai lungă de timp și lucrez mai mult decât apare (râde) și fac niște schițe pe care după aceea le transform. Le fac uneori cu gândul la niște oameni pe care îi știu din teatrul respectiv. Sunt teatre cu care am lucrat destul de mult, cel din Cluj, din Piatra Neamț, și zic „ah, ce s-ar potrivi în rolul ăla”. „Amintiri din copilărie” chiar l-am făcut cu gândul la un actor cu care am lucrat la un proiect cu un an înainte și nu mi-am dat seama ce voce superbă are (râde). El tot făcea percuții cu niște tuburi și l-am văzut într-un spectacol și zic „mamă, dar cum cânți, extraordinar, de ce nu ai cântat și la mine?”. A fost foarte haios, pentru că după aceea l-am gândit ca personaj central, Nică, Creangă până la urmă, adolescentul, maturul. Am făcut cu Creangă la patru vârste și ultima vârstă e Sir blues Vali Răcilă, pe care l-am adus să completeze sound-ul de western cu slide guitar, cu banjo, cu muzicuțe, cu barba și părul și prezența lui foarte western.

Ce părere aveți despre Curtea Artiștilor?

Mie nu-mi venea să cred când am venit aici! Când m-am uitat prima dată la poze, am zis: extraordinar. Întotdeauna pozele sunt mai mișto decât realitatea. Dar în realitate e incredibil ce loc a putut să facă omul ăsta. Foarte, foarte, foarte mult mi-a plăcut aici!

Bobo Burlăcianu (Fără Zahăr): „Aș vrea să zic că sunt, suntem sau eram atât de profunzi încât să ridicăm niște semnale de alarmă, dar am vrut defapt să ne distrăm pur și simplu”

Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru muzică?

Din greșeală, deci foarte târziu, undeva prin clasa a 11-a, datorită profesoarei mele de română de atunci, care a avut încredere că eu aș putea fi un cântăreț, deși nu aveam talent la cântat. În schimb aveam oarece înclinație artistică, în poezie, în cenaclu și deja eram într-o trupă de umor cu colegul meu de la Fără Zahăr, Bobi Dumitraș. Trupa de umor a liceului în care făceam noi bancuri și ne făceam actorași pe acolo. Profesoara asta de română, Dumnezeu s-o ierte, că a murit, a fost un mare ajutor, a fost prietena noastră, a elevilor de atunci, și da, ea e motivul pentru care am ajuns să cânt la chitară, să descopăr muzica.

Cum a început colaborarea cu Ada Milea?

M-am mutat în București în 2004, din Iași. Și mutându-mă în București am început să merg la concertele Adei, pentru că îmi plăceau foarte foarte mult. A fost o sursă puternică de inspirație și pentru noi, la Fără Zahăr, înainte să apărem. Mergând pe la concertele ei, am început să ne împrietenim, să schimbăm muzică, și la un moment dat m-a întrebat dacă n-aș vrea să vin la o repetiție la un spectacol la care lucra atunci, la “Quijote”. Am mers la repetiție, am avut câteva idei și ulterior am intrat în spectacol. Așa a început colaborarea noastră.

De ce crezi că genul acesta muzical este ascultat chiar și de publicul care are mai puține tangențe cu teatrul?

Sunt mai puțin familiari cu teatrul, dar sunt familiari cu muzica, și atunci îmbinând muzica cu teatrul, reușești să tragi public din ambele direcții.

„Inspirația pentru noi creații poate veni de oriunde, e o plajă destul de largă de idei

De unde îți vine inspirația pentru conceperea unor noi piese?

În principal din realitatea imediată, din ce vedem în jurul nostru. Apoi din ce vedeam la televizor pe vremuri, când mă uitam la știri și mare parte din știrile de la televizor se reflectă în piesele trupei Fără Zahăr. Dacă e să vorbim de Ada, cu teatrul, sau și de mine că am intrat în teatru, din textul pe care îl avem de muzicalizat. Nu există cuvântul ăsta, l-am inventat eu acum. Poate să vină și dintr-o carte, poate să vină dintr-un film o idee de cântec. Poate să vină de oriunde, e o plajă destul de largă de idei.

Există teatru fără muzică? Dar muzică fără teatru?

Da, există! Nu e la fel de fain, dar există, sigur.

Din punctul de vedere al mesajului pe care dorești să-l transmiți, cum ți-ai caracteriza sau descrie creațiile proprii?

Aș vrea să zic că sunt, suntem sau eram atât de profunzi încât să ridicăm niște semnale de alarmă. Dar nu, am vrut defapt să ne distrăm pur și simplu, să ne simțim bine și să facem ceva ce ne place, în ideea în care sigur vom găsi și alți oameni cărora să le placă lucrul acesta. Și aici mă refer la Fără Zahăr.

Ce părere ai despre Curtea Artiștilor?

Am fost impresionat de acest loc, de ideea de a face și de a găsi un loc din ăsta micuț, ca spațiu. E și foarte frumos aici, e o energie faină. Foarte, foarte frumoasă inițiativa, cred că ar trebui să existe mai multe. Acum asta e singura modalitate în care se pot face evenimente, în spații deschise în care să încapă câțiva oameni și mai târziu va fi mai greu pentru că vine vremea rece peste noi.

Interviu realizat de Evelin Ambrus și Krisztian Bucsi

Fotografii: Krisztian Bucsi