Bistosh

News Website

INTERVIU – Eduard Cîrlan și Ioana Vlădescu: „Trebuie să găsim împreună soluții pentru a ieși la liman, dacă ne încurcăm, și a îmbunătăți spectacolul, a-l crește, cum se spune”

Săptămâna a doua din luna august (12.08) a fost deschisă la Curtea Artiștilor de doi actori din București, în persoana lui Eduard Cîrlan și a Ioanei Vlădescu. Add Libitum a fost spectacolul care, timp de aproape o oră, a adus publicului o serie de scenete între un bărbat și o femei, la diferite etaje ale unui bloc. Un bloc de locuințe anulează distanța dintre vecini. Creează ierarhii și îi face pe oameni să devină “ăla de la trei” sau “aia de la parter”. O radiografie verticală demonstrează că oricare dintre noi poate deveni oricare dintre ei. Un spectacol al divinei comedii umane”, după cum sună prezentarea Add Libitum”.

Asociația ProTeatru a fost înființată în anul 2018 de tânărul actor Darius Prodan, cu scopul declarat de a promova valorile cultural-teatrale, de a susține tinerii artiști și de a ridica standardul cultural al comunității din care face parte. Biletele pentru ediția a treia din Curtea Artiștilor pot fi găsite și achiziționate de pe pagina https://proteatru.ro/bilete/.

Eduard Cîrlan (actor, Teatrul Național București): „Trebuie să ai încredere totală în celălalt: poate te încurci tu, se încurcă ea”

Care sunt diferențele dintre viața de actor pe care ți-ai imaginat-o și viața de actor pe care o trăiești?

Este cu totul altfel față de cum mi-am imaginat-o când am vrut să dau la actorie. M-am hotărât să dau cu două săptămâni înainte. În fiecare zi e altceva! Fac tot posibilul să evit monotonia, dar asta nici nu prea are cum să se întâmple, pentru că deși joc același spectacol trei seri la rând și sunt în relație cu colegul de pe scenă și suntem atenți unul la celălalt, se nasc în fiecare seară lucruri noi.

Apropo de munca în echipă: care sunt diferențele sau avantajele de a avea un partener pe scenă?

Se zice că cel mai mult crești ca actor în spectacolele de două personaje. Eu am început să încerc acest lucru, „Add Libitum” este al doilea spectacol în două personaje pe care îl am, împreună cu colega mea Ioana Vlădescu. E vorba și de încredere! Trebuie să ai încredere totală în celălalt: poate te încurci tu, se încurcă ea, în cazul nostru. Trebuie să găsim împreună soluții pentru a ieși la liman și a îmbunătăți spectacolul, a-l crește cum se spune.

Te naști să fii actor sau înveți să fii actor?

Se spune că este 1% talent și 99% muncă, dar cred că e și bucătăria interioară pe care ți-o creezi. Adică ai grijă ce faci tu ca om și cum ești tu ca om, cum ai grijă de tine, pentru că asta se reflectă oarecum pe scenă. Caracterul omului, într-o oarecare măsură, mică sau mare, depinde.

Ce părere ai despre Curtea Artiștilor?

Este un proiect foarte frumos, interesant, curajos, căruia îi doresc viață lungă! Într-un oraș în care până acum câțiva ani nu exista deloc teatru, Darius deodată a reușit să facă lucruri senzaționale. Două festivaluri într-un oraș de provincie e wow și mai ales în timpul pandemiei. Îi doresc viață lungă și să ne vedem cu bine și în alți ani!

Ioana Vlădescu (actriță, Teatrul Bulandra): „Emoții sunt și în timpul spectacolului, când simți că patinezi, că ceva nu merge bine, ai încurcat ceva sau ai uitat o replică sau s-a întâmplat un accident pe scenă”

Când întâlnești un public dificil, cum reușești să rămâi concentrată și să-ți menții calmul pe scenă?

Nu te gândești la asta sau nu te gândești la el, depinde ce înseamnă dificil: gălăgios sau rece. Poți încerca să îi trezești un pic, să le trezești interesul până la un punct. Dacă vezi că nu funcționează, e alegerea lor, decizia lor, nu ești obligat să îi forțezi. Dacă omului nu-i place, îți vezi mai departe de treaba ta, pentru că de asta ai venit, îți place să faci asta.

Care sunt cele trei emoții principale pe care le trăiești când joci?

La început, când aștepți să înceapă odată și nu mai poți, fiindcă ai emoții și vrei să înceapă. La final pentru mine e puțin ciudat pentru că nu știu cum să reacționez, cum să vin la aplauze, cum să stau. Și în timpul spectacolului, când simți că patinezi, că ceva nu merge bine, ai încurcat ceva sau ai uitat o replică sau s-a întâmplat un accident pe scenă, cu recuzita, cu decorul. Dar peste asta treci destul de ușor, improvizezi, dar emoția e tot acolo. Un fulger și trece repede!

Care au fost piesele tale preferate pe care le-ai jucat până în acest moment?

Am jucat în București, la Teatrul Studențesc Podul, „Pescărușul” de Cehov. Mi-a plăcut în general cam tot ce am jucat acolo, fiindcă mi-a plăcut foarte mult atmosfera de acolo. Era o atmosferă foarte caldă, publicul era de jur împrejurul nostru, foarte aproape de noi. Chiar dacă nu interacționai cu publicul, îl simțeai aproape și te făcea să scapi de toate barierele și de orice frică față de el. După ce l-ai avut lângă tine de putea să te atingă pe mână sau așa, nu mai ai frică de când îi vezi în sală sau în orice alt context.

Modele în domeniul teatrului ai?

Ca și actriță feminină nu știu, masculin mai mult nu știu de ce. Marius Manole, Șerban Pavlu, pentru că îi văd că fac meseria asta cu foarte mult devotament și sunt mereu plini de energie, chiar dacă uneori au multe spectacole, unul după altul.

Care a fost momentul decisiv în alegerea teatrului?

Când am terminat liceul și m-am decis, sau așa credeam, că nu vreau să fac nicio facultate, fiindcă voiam doar să stau liniștită. Nu mă atrăgea nimic anume și apoi mă gândeam că defapt vreau să fac o facultate, dar vreau să fac ceva care să-mi placă, ceva practic, în zona artistică. Cam acela a fost momentul, în clasa a 12-a, la 18 ani. La 16 ani am văzut cum se filmează un film, am făcut figurație în orașul meu, la Câmpina, și mi-a rămas ceva în minte, dar nu m-am hotărât atunci. Doar mi-a plăcut și apoi când a fost vorba să dau la o facultate, inițial „nu știu ce să vreau, nu vreau, hai să mă mai gândesc și apoi „vreau să dau la actorie”.

Ce părere ai despre Curtea Artiștilor?

Sunt foarte încântată că am venit să joc aici! Urmăream pe Facebook „Curtea Artiștilor”, îl știam pe Darius din facultate, dar nu făceam cumva legătura cu Zalăul. Și mi-a spus colegul meu, Edi Cîrlan: „Putem să programăm spectacolul la Zalău? Poți să mergi la data cutare?”. Am zis da, pot să merg, și nu am făcut direct legătura cu unde joc. Apoi când mi-a zis unde și i-am răspuns „da, știu locul, vreau să joc, ce tare!”. Am fost foarte fericită că am putut veni!

Interviu realizat de Evelin Ambrus
Fotografii: Krisztian Bucsi