Bistosh

News Website

INTERVIU: „Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?” – Povestea unei fete rrome de 17 ani din Harghita, găsită spânzurată în șura casei părintești

O piesă de teatru despre traiul minorității rome și despre problemelor și încercărilor în fața cărora sunt supuși în societatea românească s-a jucat miercuri seara la Curtea Artiștilor. „Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?” spune povestea unei tinere din Harghita, găsită spânzurată în șura casei părintești, o poveste cu firul tragediei ce nu poate fi descifrată nici de către cei din comunitate, nici de oamenii legii, deşi fiecare are o explicaţie despre moartea fetei.

La finalul actului artistic, am fost curioși să aflăm de la actrițele implicate motivul întemeierii organizației Giuvlipen, precum și cum cred ele că publicul privește și înțelege acest gen de spectacole, în care sunt implicate minorități etnice.

Asociația ProTeatru a fost înființată în anul 2018 de tânărul actor Darius Prodan, cu scopul declarat de promova valorile cultural-teatrale, de a susține tinerii artiști și de a ridica standardul cultural al comunității din care face parte. Biletele pentru ediția a treia din Curtea Artiștilor pot fi găsite și achiziționate de pe pagina https://proteatru.ro/bilete/.

Mihaela Drăgan (actriță și dramaturg, lucrează la Teatrul Național București, membru fondator Giuvlipen): Apar foarte multe curiozități, pentru că neromii sunt foarte ignoranți cu privire la romi. Trăim de atâtea secole împreună și ar trebui să ne cunoască, dar defapt nu este așa”

Cum s-a născut organizația voastră și ce scop are?

Am înființat compania Giuvlipen în 2014, eu împreună cu Zita Moldovan și apoi am început să implicăm și alți actori romi. Acum putem spune că Giuvlipen este o platformă pentru arta romă, nu numai în țară, dar și în Europa, pentru că sunt foarte puține teatre rome și cu atât mai puțin de stat. Noi suntem o trupă independentă, funcționăm în regim independent în România, iar toată ideea a fost să vorbim despre arta romă dintr-un punct de vedere progresist, așa cum, mă rog, nu prea există în România. Totul e foarte conservator în România de obicei. Dar cu atât mai mult arta romă era văzută dintr-o perspectivă foarte folclorică, și atunci noi am vrut să înființăm o trupă de teatru care să producă spectacole de teatru contemporane, să vorbească despre realitățile romilor și să se adreseze în primul rând unui public mainstream ignorant. Dar nu numai, adică spectacolele noastre sunt create sunt construite și pentru comunitățile rome, iar scopul se vrea ca Giuvlipen să fie un instrument de empowering pentru comunitățile rome care vin la spectacolele noastre și de creșterea rezistenței în rândul comunității.

Care sunt cele mai întâlnite curiozități la finalul spectacolului care vin din partea publicului?

Oamenii întreabă tot felul de lucruri. Unele întrebări sunt ignorante, trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Sunt ignorante cu privire la cultura noastră, la istoria noastră, la arta noastră. Alte întrebări se referă strict la temele pe care le abordăm în spectacolele noastre. Sunt o grămadă de curiozități și mi-e greu să-ți spun acum, dar îți spun în mare că senzația mea este că desi trăim unii cu ceilalți și că practic noi avem o istorie îndelungată aici în România, sunt foarte multe curiozități tocmai pentru că neromii sunt foarte ignoranți cu privire la romi și din cauza asta pun tot felul de întrebări care nouă ni se par super basic, pentru că după cum ți-am spus, trăim împreună de atâtea secole și ar trebui să ne cunoască sau ne cunosc, dar defapt nu e așa.

Zita Moldovan (actriță și prezentatoarea emisiunii „Din viața romilor” de la Național TV, cofondator Giuvlipen): „Eram conștiente, atunci când am înființat prima trupă de teatru rom feminist, că vom avea și oameni care ne vor arunca mult venin”

Care este atitudinea generală a publicului față de o piesă de teatru care vorbește despre minorități? Pentru că știm că au uneori anumite reticențe față de grupurile minoritare.

Da, așa este, doar că, îți spun din experiența noastră, făcând această piesă de teatru „Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?”, noi am reușit să ne atragem și aliați. Ne-am luat și mult hate, e adevărat, multă ură dacă vrei, dar pe cealaltă parte am și câștigat niște oameni, și atunci ansamblul acesta e și cu bune și cu rele, trebuie să ți-l asumi. Noi eram conștiente, atunci când am înființat prima trupă de teatru rom feminist, că vom avea și oameni care ne vor arunca mult venin, știam din start treaba asta. Dar să știi că asta nu ne împiedică să mergem mai departe, să facem spectacole, pentru că după cum ți-am spus, sunt oameni care ne susțin, romi și chiar de alte etnii, avem foarte mulți aliați, oameni care ne apreciază spectacolele. Noi jucăm doar cu sălile pline, atât în București, cât și în străinătate sau în țară, la noi e public tot timpul și chiar noi ne mirăm câteodată. Suntem foarte bucuroase că am reușit creem această platformă și pentru ceilalți actori. Avem peste 15 colaboratori, actori romi, care colaborează la spectacolele Giuvlipen, pentru că noi avem aproape 8 producții de teatru și suntem foarte bucuroase că am reușit să aducem în jurul nostru și ceilalți actori și actrițe de etnie romă.

Liana Ceterchi (actriță la Teatrul Mic și regizor): Adevărul tău este unic, este singurul lucru care te face să fii altfel față de ceilalți și pe acela trebuie să-l urmărești, aia este lumina ta”

Aveți o carieră impresionantă care se întinde pe parcursul a foarte mulți ani și suntem curioși ce fel de învățături ați acumulat din zona teatrului.

Sunt și regizoare și actriță, și după 20 de ani de actorie la Teatrul Mic am urmat cursurile de regie la zi. Vreau să spun un lucru pe care l-am învățat, că m-a ajutat foarte mult regia pentru actorie, să revin pe scenă după 20 de ani de întrerupere. Am înființat în 2001 Asociația Femeilor din Teatru, iar în ultima vreme ne axăm pe monoloage feminine. Cred că e mult mai simplu să lucrezi cu un singur actor, mai simplu în sensul că e mai disponibil, dar e mai complicat din punct de vedere artistic, e mai elaborat un spectacol. E greu să ții o oră și jumătate publicul cu un singur actor și atunci trebuie să fie mai multă invenție, mai multe lucruri. Am învățat că „dacă vrei, poți”, am învățat că teatrul și orice meserie pe care o faci trebuie să o faci din pasiune, și dacă nu există asta, mai bine nu te supui acestui program, pentru că devine un chin. Pot să spun că mă gândesc cu mare drag la generația tânără pe care o văd înflorind: Mihaela Drăgan mi-a fost studentă, eu i-am regizat primul women show, despre o poveste scrisă de ea și în care pomeneam de această Szomna care s-a spânzurat, scriind pe pereții șurii că „Școala sunt eu!”.

Probabil că ați întâmpinat și dificultăți. Ce fel de dificultăți pot apărea în teatru și cum reușiți să treceți peste?

Da, da, da, sigur, normal. Dificultățile nu știu dacă sunt numai în teatru, dar în general e concepția asta să nu lași pe altul să ți-o ia înainte. Și dacă acel cineva are și calitățile care ar putea să-l facă să te depășească, atunci se pun mai multe piedici. Dar ce am învățat eu este că aceste piedici sunt foarte bune, pentru că te obligă. E ca și apa care are un stăvilar, îi pui o piatră, o ocolește, pui un baraj, merge cu putere și mai mare, face electricitate. Până la urmă toate aceste piedici trebuie privite pozitiv, pentru că te obligă să te depășești. Ar fi și foarte trist să-ți iasă totul, ar fi chiar monoton. Viața trebuie să aibă sare și piper, trebuie să fie pigmentată și cu întâmplări, ca să poți savura succesul și împlinirea și sunt o grămadă de lucruri de învățat. Eu cred în teoria asta budistă, că trebuie să-ți iubești dușmanul, pentru că el este cel mai mare învățător al tău. Lecțiile de viață de acolo vin!

Ce calitate considerați că este cea mai esențială în arta teatrală?

Adevărul! Să-ți fii ție însuți credincios, adevărul tău. Adevărul tău este unic, este singurul lucru care te face să fii altfel față de ceilalți și pe acela trebuie să-l urmărești, aia este lumina ta.

Elena Albu (muzician și scenarist): „Îmi place foarte mult să simt actorii și să lucrez pe improvizație muzicală

Câteva cuvinte despre dumneavoastră dacă ne puteți spune și cu ce vă ocupați.

Sunt muzician, violonist, pianist, sunt și cântăreață și mai cochetez și cu teatrul din când în când, scriu scenarii și pictez.

Cum îmbini muzica cu teatrul și în ce context?

Muzica o îmbin cu teatrul în funcție de scenariu. Totul este făcut în primă instanță pe loc, adaug niște piese poate prestabilite, dar îmi place foarte mult să simt actorii și să lucrez pe improvizație muzicală.

Credem că și publicul din Zalău e fericit că vede teatru cu ocazia acestui proiect”

Ce părere aveți despre Curtea Artiștilor?

Toate: Excepțional, ne place! Ne-a plăcut și ne-a inspirit atât de mult încât vrem să facem același lucru și noi în București, dar ne trebuie o curte. O curte mare și frumoasă, artiști avem. Și mulți voluntari,cum aveți voi. E frumos, ne place, felicitări Darius, felicităm echipa, faceți o treabă bună că invitați spectacole aici în aer liber și v-ați adaptat la condițiile pandemiei. Credem că și publicul din Zalău e fericit că vede teatru cu ocazia asta.

Interviu realizat de Evelin Ambrus
Foto: Evelin Ambrus