Bistosh

News Website

INTERVIU – Florin Coșuleț: „Teatrul te antrenează cinstit și pentru viață”

Ediția a treia din Curtea Artiștilor a debutat în prima zi a lunii iulie, cu un spectacol intens și plin de umor, cu actorul sibian Florin Coșuleț în prim plan. „Nimeni nu ştie ce e în inima mea…” – o confesiune plină de umor şi de sensibilitate, un performance teatral complet, a deschis porțile teatrului zălăuan pentru ediția din 2020. În urma spectacolului plin de trăiri, amuzament, emoții și sensibilitate, am dorit să-l cunoaștem mai bine pe principalul punct de reper al acestei reprezentații, Florin Coșuleț.

Actor în cadrul Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Florin Coșuleț a jucat în ultimii ani în spectacole precum „American Buffalo”, „Steaua fără nume”, „Oidip”, „Visul unei nopți de Shakespeare” sau „Încurcă-i drace!”, iar distribuția „Nimeni nu știe ce e în inima mea…” reprezintă o parte din succesul său, fiind un spectacol de cafenea al Sibiului jucat de peste 13 ani cu casa închisă.

Înainte de toate, te rugăm să ne dai o definiție a ceea ce ești tu.

Nu e foarte complicat. Sunt un om care se caută zi de zi pe el însuși și care caută să stabilească raporturi cât mai corecte și firești cu ce-i în jurului lui: oameni, natură… . E foarte simplu.

În legătură cu crezul tău artistic. Ce te determină să faci artă?

În acest timp, am intrat pe un anumit făgaș și te duce viața, te duce valul, capeți o anumită experiență și parcă zici că e păcat să nu o împărtășești celorlalți. Dar, e adevărat pe undeva, acolo ascuns tainic, e și o nevoie de a te împărtăși celorlalți. Ține tot de definiția de dinainte, de legătura cu ceilalți, cu tine însuți și forma asta de artă, de teatru, îți oferă șansa să fii mereu într-o continuă căutare și într-o continuă descoperire de sine și de ceilalți.

În spectacolul de azi (n.r. 1 iulie 2020) ai zis la un moment dat că „ești marele vis al viselor mele”. Crezi că teatrul a fost un vis de la început pentru tine sau ai descoperit pe parcurs asta?

Cred că a fost undeva tainic, chemarea a fost foarte ascunsă. Când eram copilaș și îi întrebi pe copii ce vor să se facă, eu eram aviator, prietenul meu din copilărie se făcea marinar, iar dacă aș fi căzut cu avionul, el mă scotea din apă, iar dacă el avea probleme, veneam și-l luam cu avionul. Dar așa m-a dus viața și m-a dus într-un loc în care mă simt foarte bine, mă simt confortabil și mă bucur atunci când pot strârni bucurie pentru oamenii care vin să mă vadă, să mă asculte, să interacționeze. Spectacolul acesta are această calitate de a dialoga cu spectatorii, și spectatorii devin la rândul lor parte din spectacol, din bucurie dacă pot spune așa.

„Deși am anumite fanioane, spectacolul și-a format singur, în timp, niște insule unde mă mai refugiez”

Apropo de spontaneitate, unde crezi că se situează acest aspect în teatru? E valoros să fii spontan?

Da, e foarte valoros, e esențial să fii spontan în seara spectacolului. Nu vorbesc de genul acesta de spectacol, unde spontaneitatea e arma principală. Dar în spectacolele clasice de teatru, e nevoie să fii spontan, dar e nevoie să fii spontan și la repetiții, ca să descoperi situații noi ale textului, ale personajului. Cred că teatrul te antrenează cinstit și pentru viață, ori un om spontan în viața de zi cu zi e un om viu, unul care reacționează viu la ce se întâmplă în clipa aceea, nu mânat de șabloane, de obișnuință, de dresaje pe care societatea vrea să ți le pună la gât și tu să te duci cu ele. Spontaneitatea înseamnă viu și e esențială pentru viață în general.

Cum te raportezi la rolul pe care îl joci?

Cu sinceritate, cu atenție, cu seriozitate mare și dacă te referi la rolul din această seară, cu oarecare nebunie, pentru că deși am anumite fanioane și spectacolul și-a format singur, în timp, niște insule unde mă mai refugiez când nu sunt atât de inspirat sau mă agăț de ele și merg mai departe.

Știm că în trecut ai mai participat la evenimentele Pro Teatru și suntem curioși dacă ai observat o anumită evoluție a asociației? 

Sigur că da, începând cu spațiul care e mult mai primitor și mai pregătit pentru evenimente față de prima ediție. Vreau să felicit voluntarii, pentru că e mare lucru și e esențial ca voi să puteți lua în mâinile voastre o astfel de inițiativă și după 3 ani să găsești un spațiu atât de frumos și un public dornic să participe la o astfel de nebunie. Sunt schimbări radicale, iar palmierii de la intrare, covorul roșu, ce vrei mai mult? Cannes-ul e mic copil (râde).

„Relația cu publicul într-un spațiu neconvențional n-o găsești într-o sală de teatru clasică, unde se stinge lumina și îți vezi eventual colegii”

Ce părere ai despre conceptul de teatru în aer liber?

Sunt un fan al teatrului în spații neconvenționale, iar aici este un spațiu neconvențional pentru artiști, cu pomi, zgomote din grădină. Pentru mine e mană cerească să am participanți natura, luna, tot ceea ce este viu, decorul acesta natural care se modifică și ca zgomote, ca participarea publicului. Susțin teatrul neconvențional tocmai pentru că e o raportare vie, și imprevizibilă uneori: poate să înceapă ploaia, să bată vântul. Bine, și pe scena clasică se pot întâmpla acestea, dar nu pe neașteaptate, vin când e stabilit. Iar relația aceasta cu publicul, pe care îl vezi și te vede, n-o găsești într-o sală de teatru clasică, unde se stinge lumina și îți vezi eventual colegii. Nu fug deloc de astfel de provocări!

De cât timp te simți atât de bine pe scenă?

Cred că dintotdeauna m-am simțit bine. La început a fost probabil o stinghereală din cauza mea, a noastră, pentru că noi ne punem mereu piedici, ne imaginăm că e bau-bau. M-am simțit întotdeauna bine între oameni și nu am o problemă în a comunica. Dar, de la un timp încoace, după ce am căpătat mai multă experiență, am simțit cum încep să înflorească nuferii în mine.

Viața personală ce cuprinde? Cine este Florin Coșuleț în afara teatrului?

În afară de teatru sunt profesor la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, la Facultatea de Litere și Arte, departamentul de Artă teatrală. Ține într-un fel tot de profesie, e o prelungire a ceea ce fac, mă rog, e altfel, dar tot despre teatru vorbesc și acolo. Iar în particular sunt soț, tată, am trei fetițe, sunt un om cât se poate de cuminte și de banal. Mai multe nu-ți spun (râde).

Interviu realizat de Evelin Ambrus
Foto: Adina Nedișan