LIVE UPDATE: Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 158. Au fost confirmate 19 cazuri azi

Femeia de 38 de ani confirmata cu coronavirus la Timisoara, aflata in izolare la domiciliu dupa o vizita in Italia, a fost preluata de echipa speciala a ISU Timis si transportata in conditii de maxima securitate la Spitalul de Boli Infectioase Victor Babes. Vineri, 28 Februarie 2020 . DANI AMARIEI / MEDIAFAX FOTO

Numărul cazurilor confirmate de COVID-19 în România a ajuns până la 158, dintre care 9 persoane au fost vindecate. România a intrat în scenariul 3, doar astăzi fiind confirmate 19 cazuri noi. Klaus Iohannis a declarat că țara noastră intră de astăzi în starea de urgență, iar în următoarea perioadă se va anunța ce măsuri conține decretul prin care măsura va fi impusă

În România sunt 158 de cazuri de coronavirus, au anunțat, luni dimineață, reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică. Între acestea, 19 cazuri sunt noi.

Dintre cele 158 de cazuri, 19 sunt noi și au fost înregistrate astfel: 4 în Arad, 3 în Ilfov, 2 în Vâlcea, 2 în Timișoara și câte unul în București, Cluj-Napoca, Sălaj, Buzău, Ialomița, Hunedoara, Galați și Suceava.

„Cele 19 persoane depistate au vârsta cuprinsă între 19 şi 54 ani, sunt în carantină sau autoizolare. În continuare cele mai multe dintre aceste noi cazuri au călătorit în Italia, 2 dintre ele în Austria şi Germania. Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova şi Constanţa şi se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienţilor este bună”, anunţă GCS.

În carantină instituțională se află 3.008 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat noul virus, iar alte 15.546 de persoane sunt izolate la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până în momentul actual au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectl săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Sursa foto: mediafax.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

EnglishFrenchGermanRomanian