February 29, 2020

Atenționare de călătorie emisă de MAE: Frontiera terestră dintre Grecia și Turcia va fi închisă

Imagine generica prezentind un pasaport romanesc pe harta Europei. Noile reglementari privind regimul frontierei au intrat in vigoare duminica, 29 ianuarie 2006, astfel ca pasapoartele romanilor care au stat in strainatate mai mult de 90 de zile nu mai sunt retinute la intrarea in tara, iar actele de calatorie ridicate de autoritati din acest motiv urmeaza a fi returnate titularilor.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia că, în conformitate cu datele transmise de oficialitățile locale, începând de sâmbătă dimineața, frontiera terestră dintre Grecia și Turcia va fi închisă.

De asemenea, oficialii elevi au declarat că vor fi adoptate măsuri de control sporite pe sectoarele de frontieră terestră/maritimă cu Turcia. Aceste masuri sunt anunţate pentru o perioadă nedeterminată de timp, nefiind indicată data la care punctele de trecere a frontierei vor redeveni operaţionale şi circulaţia de persoane/bunuri va fi reluată.

„Persoanele şi autovehiculele care urmau să tranziteze această zonă sunt redirecţionate să-şi continue călătoria prin Bulgaria”, precizează MAE.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic +302310340088 , apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 şi Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.rohttp://salonic.mae.rohttps://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_rowww.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Sursa foto: zf.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

EnglishFrenchGermanRomanian